Tag: reprezentanta Jeep Sibiu

Posts related to reprezentanta Jeep Sibiu

Foto Dorian Ștefan, Silviu Ștefan
Cu peste 11.000 de automobile noi comercializate până în prezent și peste 9.000 de clienți deserviți anual în service-uri, EMILIAN Auto Sibiu este unul dintre cei mai longevivi dealeri multimarcă din Sibiu, având în portofoliul curent mărci precum Dacia, Fiat, Alfa Romeo și Jeep. În iulie 2021, compania marchează 30 de ani de existență dedicată comunității sibiene, o perioadă în care a fost în egală măsură martor și contributor la evoluția industriei auto din România și din întreaga lume. Despre trecut, prezent și viitor, discutăm în interviul de față cu Dorian Ștefan, fondatorul EMILIAN Auto Sibiu, companie pe care, astăzi, o conduce alături de fiul său, Silviu Ștefan. Cum se vede evoluția de 30 de ani a grupului EMILIAN din perspectiva fondatorului? 30 de ani pot părea deopotrivă o perioadă foarte îndelungată, dar și una foarte scurtă, atunci când trebuie să decizi soarta unei companii și a echipei din spatele ei. Am pornit la drum în ideea creării unui centru de servicii auto complet, în care standardele de performanță să fie cele mai înalte, indiferent de marca auto pe care o oferim clienților noștri. Încă din 1994, EMILIAN a devenit singurul dealer autorizat DACIA din Sibiu, în ciuda scepticismului majorității care co [...]
    Back to top